Nimic

sa-mping cu fruntea cerul
sa il ridic mai sus
pe masura fericirii mele
sa iau un pumn de cuie
si sa ma rastignesc intre stele
si sa rama asa pe bolta de smoala
iar din stropii fierbinti cazuti pe pamant
sa rasara trandafiri
sa iau pana si sa scriu
iar pe foaia alba in loc de cuvinte
sa fie lacrimile fericirii mele
ma mint,
uneori in zadar
ca pot zambii
ca cerul e prea mic
sa-ncap sub el
ca raiul este in palma mea
suntem doar muritori
doar un suspin in noapte
cahiar daca timpul ar curge inapoi
tot am murii, tot am devenii tarana
si-atunci ma regasesc in intuneric
si inima imi bate
nu flori si stele ci suspine
si-adorm tarziu intr-un fotoliu visand ca sriu despre iubire.