Paradox

m-am odihnit o clipa pe amintirea ta
spre a porni spre maiinaltul meu
cum te-ai desprins privind prin lacrima de lut
am plans cu mine pana cand
nimic n-a mai ramas sa te jeleasca
as vrea sa pot sa curg din nou in drumul tau
dar nu te mai gasesc ca alta data
in locul meu ramana vant sa spuna "te iubesc!", "adio!"
astern pe perna ta un ultim gand
lasat uitat intr-o camara
cu fiecare gand pasesc spre lumea ta
si recunosc copaci ce-i scrijeleam o data
trecutele simtiri ecouri isi mai poarta
in dulcea calda lume-a ta
ma regasesc si eu scaldat in intuneric
un infinit in mine, un infinit in jurul meu
sunt vecuri pan' la tine si totusi sunt acolo
un paradox iubirea si totusi ne-am sfarsit.